Ionela Maria

Ionela Maria Gabor

Terapeut energetic în vindecare multidimensională și reconectare cu sufletul

Ajut atât femeile, cât și bărbații să își vindece traumele din copilărie și să își transforme conceptul de sine, activând o nouă identitate aliniată cu adevărul lor interior.

Sunt o femeie curajoasă și profundă, îndrăgostită de dansul spontan, de conversațiile autentice și de spațiile sacre în care oamenii se întorc acasă, în inima lor. Îmi hrănesc sufletul prin scris, rugăciune, lectură intuitivă și călătorii interioare.

În lucrul cu ceilalți, mă definesc prin prezența blândă, intuiția vie și credința că vindecarea înseamnă întoarcerea la cine ești cu adevărat. Misiunea mea este să fiu o rază de soare pentru cei care și-au uitat propria lumină și să le reamintesc că o poartă în ei.

Practic, îi ghidez într-un proces profund de reamintire a cine sunt ei cu adevărat, folosind scanări intuitive, lucrul cu subconștientul, exerciții dedicate vindecării copilului interior și relațiilor cu mama, tata și alte figuri importante din trecut.
Lucrez prin meditații personalizate și ghidate, regresie hipnotică și instrumente energetice adaptate fiecărui suflet în parte.